Deltoid anterior - Ridicări alternative cu ganterele în faţă
Acest exerciţiu este unul care izolează deltoidul anterior. Numărul de serii şi repetări depinde de programul celui care se antrenează şi de obiectivele pe care le are.
Execuţie : din poziţia stând, cu spatele drept şi picioarele depărtate la nivelul umerilor apucăm în fiecare mână câte o ganteră cu deschizătura palmei spre corpul nostru. Din această poziţie, cu coatele puţin îndoite inspirăm şi ridicăm braţul până aducem gantera la nivelul ochilor sau frunţii (mai mult de atât deja vor intra în lucru alţi muşchi), iar după ce am trecut de momentul dificil expirăm. Este foarte important, la fel ca în orice exerciţiu efectuat în sală, ca mişcarea să fie controlată pe tot parcursul ei, atât când urcăm cu gantera dar şi când o coborâm; dacă nu staţi nu spatele drept şi vă balansaţi pentru a duce gantera până la nivelul ochilor nu veţi mai izola aşa cum trebuie deltoidul anterior şi nu veţi executa greşit exerciţiul. În acest caz recomand să încercaţi cu o greutate mai mică.
Variante:
- ridicări cu haltera în faţă :
- ridicări cu discul :
Mai multe detalii :
Labels:
Fitness
| Reactions: |


