Varianta cravatei aşa cum o cunoaştem în zilele noastre a fost pentru prima dată inventată de Jesse Langsdorf, în 1926 în New York. Până la acea dată cravatele erau croite dintr-o singură bucată de material, lucru care ducea la uzura rapidă a cravatei şi care forma cute neplăcute la nod. J.L. a descoperit soluţia, tăind materialul de cravată în unghi de 45 de grade faţă de direcţia de ţesere şi croind cravata din 3 bucăţi de mătase în loc de una, cum se obişnuia. Orice cravată bună din zilele noastre se ţese aşa.
Încă o caracteristică a unei cravate bune este atingerea. Există diferite feluri de a testa dacă o cravată este de calitate, cum ar fii mototolirea mătăsii pentru a vedea dacă se şifonează, însă aceste metode nu garantează niciodată faptul că aveţi de a face cu un lucru calitativ.
O altă trăsătură a unei cravate bune este tehnica "self-tipping" , folosită mai mult în Italia. Prin acest procedeu vârfurile ambelor capete sunt căptuşite cu acelaşi material din care este făcută cravata:
Pe lângă cravatele din mătase, mai există şi cele din lână sau tricotate.
În Anglia există o regulă nescrisă care spune că aceste cravate din lână nu fac parte din garderoba unui gentleman în oraş, ele purtându-se mai mult la ţară, în weekend, printre studenţi şi profesori sau în rândul artiştilor, scriitorilor, etc. Se poate însă ataşa o cravată din lână sau tricotată unei ţinute business. Ele se pot purta negreşit mai ales la costume din tweed:
De obicei cravatele din lână se aleg simple, pentru a fii mai uşor de asociat cu o cămaşă în carouri sau în dungi. Acest lucru fiind spus însă, ele se găsesc în multe modele ca şi cele din mătase, inclusiv paisley. În Italia, cravatele din lână şi tricotate se poartă la fel de mult ca cele din mătase. Fiind confecţionate din lână pură sau caşmir, acest tip de cravată se poartă mai mult toamna-iarna.
Poartă corect cravata:
- nodul trebuie să fie lipit de gulerul cămăşii :
inspiraţie text: Bernhard Roetzel - Gentleman
sursă foto: www.google.com
